Anatolie

pHellics a lăsat un comentariu bun la postul Sărăcie în cap şi-n suflet. Mi-a adus aminte de fenomenul care-l numesc “comunitate pe dos”. S-ar părea că în orice caz e bine să aderezi şi să te integrezi în comunităţile de compatrioţi. Normal - da, însă trebuie să fii atent la unele aspecte.

Am fost martor cum mai multe persoane şi familii au căzut în capcana asta şi au plătit scump, mult prea scump cu sănătate stricată, bani pierduţi şi viitor ştirbit.

Scenariul tipic 

Să descriu cum derulează acest mechanism. Persoana sau familia nou venită în SUA se pomeneşte că nu cunoaşte societatea americană. Nu cunosc locul/oraşul, ce şi unde-i, nici măcar unde să cumpere produsele alimentare, nemaivorbind de închirierea apartametului, găsirea lucrului sau în genere care ar fi paşii de stabilire şi aranjare a vieţii sau o mulţime de alte detalii importante. Plus, de obicei şi cunoaşterea limbii lasă mult de dorit. E evident că dacă cineva îţi ofera nişte sfaturi, le vei asculta cu bucurie.

Cineva, care de obicei e recomandat ca prieten bun sau rudă îndepărtată, începe să te ajute. El îţi explică că totul în SUA e foarte scump, totul costă bani grei şi nici să nu te gândeşti că poţi avea totul ce vrei. El îţi spune ca mai întâi trebuie să-ţi găseşti de lucru. Între timp, el te găzduieşte şi îţi ajută să găseşti un apartament, deoarece ele-s scumpe şi un apartament bun e foarte greu de găsit. Apoi, prin nişte cunoştinţe de-ale lui el găseşte ceva bun, însa deseori trebuie de dat o mită superintendentului ca să te pună înaintea rândului. Îţi dă o masă mai veche ca să ai pe ce mânca pînă-ţi cumperi una nouă, poate un pat sau altă mobilă. Da, e uzată, însă e gratis şi merge pentru început.

Iar cu lucrul - ţi se spune ca emigranţii nimănui nu trebuiesc, dacă nu cunoşti limba la perfecţie şi nu ai studii americane apoi nici nu visa la lucru bun. Acelaşi mesaj îl ai practic de la toţi din comunitate. Iarăşi, prin careva cunoscuţi şi legături, el găseşte ceva de lucru pentru tine. Şi trebuie să fii sigur că-i o favoare foarte mare, reputaţia lui e pusă la bătaie şi la sigur va trebui să întorci favoarea mai târziu. Deşi lucrul oferit e cel mai probabil ceva necalificat la vre-o construcţie, sau poate paznic de noapte, sau ceva similar de greu, pe deasupra e şi destul de rău plătit. Însă situaţia e că cunoaşterea limbii nu e cerută, banii ţi se dau la mâină cash curat, şi nu trebuie să plăteşti impozite. Şi tot e mai bine, că să fi fost check, ar fi trebuit să ai cont în bancă (şi nici să nu te gândeşti, că e scump şi e greu de deschis fără lucru “oficial”) şi încă şi impozite aproape de 50% va trebui să plăteşti la stat. Oricine din prietenii tăi din comunitate o să-ţi spună asta.

Permanent toată lumea din jurul tău se plânge cât de grea e viaţa în SUA. Că la cei de acasă nu le poţi spune asta, că lor li se pare că faci bani cu lopata, că nimanui nu trebuieşti în america asta şi nu-i nici o ieşire din situaţie. Treptat agoniseşti ceva bani, însă trebuie sa întorci datoria care “prietenul” tău ţi-a dat-o cu procente pentru depositul la închirierea apartamentului (sau ceva similar, poate la cumpărarea mobilei, poate pentru automobilul uzat care tot el l-a gasit “la preţ” special prin nişte surse de-a lui). Viaţa ta, ca şi a tuturor din comunitate e o mizerie totală. Sănătatea de ruinează la lucru greu necalificat, bani abea de ajung să ieşi din datoriile în care mereu intri pentru chestii necesare, si apare intrebarea - “Da’ unde-i acel American Dream?”. Cum de fac americanii iştea de trăiesc bine, au maşini luxoase, case mari, lucru bine plătit? Iarăşi prietenii din comunitate au răspunsul - ei îs oameni de “sortul I”, iar noi, emigranţii - de “sortul III”. Ei au bani, iar noi nimănui nu trebuim, numai unii pe alţii şi ne ajutăm.

Trec anii, limba aşa şi n-o cunoşti deoarece n-o foloseşti aproape nicăieri - nici la serviciu deoarece e firma unuia din comunitate, nici cu prietenii deoarece ei vorbesc limba ta si nici, evident, acasă cu familia. Viaţa ta e integrată in comunitate - chiar şi medicul e cineva cunoscut care te primeşte la “preţuri reduse”, mecanicul auto e vecinul tău care nu prea face treaba bună însă deseori la preţul minimal sau în schimbul la careva servicii de-ale tale. Ai deja vre-o 10-15 ani de viaţă în America şi aşa şi nu ştii limba, şi trăeşti tot aşa cum trăiai acasă în ţara ta. Şi nici nu mai ştii de ce ai venit în America, ştii numai că nu mai poţi pleca nicăeri.

Cu părere de rău - situaţia descrisă mai sus e realitatea pentru foarte mulţi imigranţi. 

Ce-a mers greşit? De ce se primeşte aşa? Cum separi realitatea de semi-adevărurile care ţi se spun? Cum să faci să-ţi construieşti viaţa cu succes? 

Ce să faci? 

E bine când dai peste persoane care te ajută. Însă să fugi ca dracul de tămâie când auzi ca nimanui nu trebuieşti, că n-ai şanse sau ca eşti discriminat din cauza că eşti emigrant. SUA e ţara emigranţilor. Dacă eşti emigrant - înseamnă că eşti în ţara ta! Ai toate şansele de izbândă. Da, viaţa e grea în state, însă adevărul e că simplu trebuie efort mai mare ca să izbuteşti.

Iată lista pe puncte:

• Trebuie cu orice preţ să eviţi oamenii negativi. Tu ai nevoie de energie pozitivă ca să poţi împinge viaţa ta înainte. E extrem de greu şi fără cineva care te trage la pamânt. Când te vei ridica şi o să-ţi faci o viaţă de succes poţi să te întorci şi să le ajuţi. De la început însă ei nu-ţi trebuiesc.
• Fă-ţi prieteni americani, ei o să-ţi dee multa informaţie utilă pe care n-o găseşti în comunitate.
• Fă-ţi prieteni energici şi optimişti, împreună o să generaţi idei cum de rezolvat problemele cu mai mult succes.
• Analizează orice “favoare” - deseori ele sunt mult mai rele decât ofertele liber accesibile în orice ziar. Şi de cele mai dese ori ele implică “mita” cuiva (reala sau nu), care e împărţită cu “benefactorul” tău şi deci e în interesul lui să te convingă că oferta e bună (şi că trebuie de acţionat urgent c-apoi ea dispare).
• Nu asculta numai opiniile din comunitate, ele de cele mai dese ori sînt îmbibate de negativism şi fatalism. Deseori această situaţie e întreţinută activ de către proprietarii a câtorva firme din comunitate pentru care e foarte convenabil să aibă la dispoziţie forţă de lucru ieftină şi controlabilă.
• Cu orice preţ găseşte-ţi lucru normal, nu ilegal în comunitate. Asta o să te forţeze să înveţi limba mai repede şi mai bine. Cu cât lucrezi la negru mai mult - cu atât mai mult îţi pierzi încrederea în sine şi şansele de a te aranja în viaţă.
• Ai incredere în sine, SUA e ţara ta şi ai toate posibilităţile deschise în faţa ta. Totul depinde numai de efortul care-l pui ca să capeţi ce vrei şi să-ţi faci viaţa bună.
• Realitatea e ceea ce crezi că e realitate - dacă crezi că nu poţi izbuti - n-o să izbuteşti, daca crezi că poţi izbuti (chiar dacă încă nu ştii cum) - mai devreme sau mai târziu o să reuşeşti.

Cazul meu 

Eu am avut noroc când am venit în SUA în ‘96, numai că am înţeles asta numai cu mult mai târziu. Am aterizat la nişte “prieteni de ai nişte prieteni”, ei ne-au cazat pe doua nopţi după care ne-au rugat să plecăm (la dânşii era o situaţie dificilă). Ei erau în SUA de mai mult de un an şi scenariul descris mai sus se aplică 100%. Ei ne-au oferit pe cineva care ne-ar fi ajutat, însă n-am avut timp să facem cunoştinţă.

E interesant ca în acele două zile eu căutam apartament de închiriat, însă numai mai târziu am înţeles ca efortul meu nu era din cele mai bune posibile. Când mi-am dat seama că de mâine va trebui sa dorm în stradă - efortul meu a sporit evident. De la 5-10 sunete de telefon şi 1-2 apartamente vizitate pe zi, rata a crescut brusc la 20-30 sunete şi 8-10 vizite chiar dacă trebuia să insist să-mi arate apartamentul în aceeaşi zi. Rezultatul - mi-am găsit apartament chiar în ziua când trebuia sa eliberăm apartamentul gazdă, şi să-l convingem pe proprietarul apartamentului nou că el poate termina reparaţia chiar şi cu noi deja fiiind acolo.

Apartamentul nou era departe de orice comunitate de români sau ruşi. Astfel m-am pomenit izolat de “ajutorul frăţesc” şi a trebuit să dau din coate singur. Bani aveam doar pe vre-o 3 luni. Am inceput sa-mi caut de lucru, însă ca şi cu căutatul apartamentului - efortul meu de la început era “mediu” - am contactat nişte ”recruiting firms” şi ei m-au asigurat că-mi găsesc de lucru foarte repede (plus ca serviciile lor îs gratis pentru mine, plătite de firma angajator). Peste o aproape doua luni eu aşa şi n-aveam nici o ofertă, deşi în paralel mai încercasem şi eu să contactez nişte firme direct. Cu numai o lună ramasă pe banii care-i aveam, am înţeles că efort ”standard” nu merge, trebuie de mişcat activ dacă vreu să capăt ceva. Am analizat vre-o 2000 de anunţuri din ziare, am trimis vre-o 200 de resume-uri, şi am căpătat 2 invitaţii la interviu. Nu e rau - ”1% response rate”, adica dacă vreu 3 interviuri - eu ştiu că trebuie să tirmt 300 de resume-uri. Şi cât e de trimis un resume pe email? În fine, ambele interviuri s-au fructificat cu oferte şi am ales-o pe cea mai bună. 

La serviciu foarte curând am înţeles că disciplina de lucru şi efortul, calitatea e cu MULT mai înaltş decât in Moldova. Cu MULT! - dacă nu e clar. A trebuit să-mi ridic drastic şi nivelul limbii, mai ales vocabularul. Nimanui nu-i pasă dacă ai accent sau nu, însă vocabularul şi corectitudinea folosirii experessilor e foarte important.

În trei ani salariul mi s-a dublat, am devenit şef pe echipă (cu americani veritabili), aveam încredere în mine şi tot viitorul în faţa mea. De acolo am mers numai înainte.

Aş fi avut eu oare acest succes să mă fi încleiat în comunitatea ceea negativă? Cel mai probabil că nu - doarece cunosc pe mulţi care aşa şi nu s-au ridicat. În contrast, cunosc pe mulţi care s-au aranjat bine în viaţa fiind mai “deconectaţi” de comnunitate de la început, sau fiind în contact cu oameni mai de success ai comunităţii.

O altă lecţie învăţată de mine e că trebuie să depui efortul maximal posibil, sau să nu-l depui deloc deoarece e numai pierdere de timp.